Archive for the ‘Să învăţăm de la alţi părinţi’ Category

Investesc în copilul meu. Mă scuzaţi dar cam cu cât vreţi să îl vindeţi după aceea?

Articol scris de Cristian China Birta pe www.chinezu.eu

Cei mai mulţi dintre noi ştiţi că am trei copii fenomenali. Sunt viaţa mea. Ei şi doamna sufletului meu. Cam tot ce fac în viaţa asta fac cu gândul la ei. Şi mă gândesc în fiecare clipă dacă e ok cum îi cresc, dacă aş putea face ceva mai bine, dacă nu cumva modul meu de a fi părinte (acela de a-i învăţa să fie liberi, cu orice riscuri şi să gândească cu capul lor, cu orice riscuri) nu este unul care înseamnă mult prea multă presiune pusă asupra lor. Mă gândesc mereu şi mereu dacă sunt un părinte bun. Ceea ce, după umila mea părerea, este un semn că da sunt un părinte bun. Sau măcar încerc să fiu.

Mă crispez de fiecare dată când aud părinţii care îmi spun, deoseori luând un aer dramatic şi oftând din străfundul rărunchilor, cum se sacrifică ei ca să “investească” în copiii lor. Reacţionez de fiecare dată după cum vă spun mai jos. Motiv pentru care, în rândul acestei categorii de părinţi, am fix două găşti: cei care se enervează şi ne spunem pa şi pu şi cei care stau un pic pe gânduri şi cu care, din fericire, se pot deschide căi de dialog.

Replica pe care o folosesc atunci când o aud pe asta cu “investitul în copii” este următoarea: “Şi cam când vrei să îl vinzi? Cât mai vrei să investeşti în el până să îţi scoţi banii?“.

Există copiii de 8, 9 sau 10 ani care intră la ora 8.00 în câmpul muncii şi termină abia pe la 19.00. Pentru că stau 4 ore la şcoală, îşi fac temele vreo 2 ore şi după aceea, pentru că părinţii “investesc” la greu în copil, se duc la – în funcţie de ziua din săptămână şi de sezon – înot, pirogravură, apărarea patriei, baschet, traforaj viteză, aruncarea cu privirea, dans, pictură, culturism. Nu doar la câteva din ele, ci la toate. Pentru că investiţia este investiţie, nu ne jucăm noi cu de astea.

Îi acuz pe aceşti părinţi de violenţă prin bună credinţă. Căci ştiu că sunt mânaţi 100% de bună credinţă, aici nu încape îndoiala. Doar că buna lor credinţă nu scuză faptul că se fac vinovaţi de un anume tip de violenţă, parşiv şi politically correct, asupra copilului. Este o explicaţie, desigur, dar nu o scuză.

De fapt, vina lor este că le fură copiilor copilăria. Că îi învaţă pe aceşti copii, care vor deveni adulţi, că se poate trăi fără copilărie. Sau că, mai rău, copilăria înseamnă perioada dintre a te naşte şi a trebui să faci lucruri.

Haideţi să nu mai investim atâta în copiii noştri. Haideţi să nu ne mai creştem copiii cu business planuri. Haideţi să nu facem o afacere din dorinţa noastră de a ne vedea copiii devenind ceea ce nu am putut noi fi vreodată. Haideţi să fim doar părinţi. Şi să ne iubim copiii nu pentru ceea ce vrem noi să fie cândva, ci pentru ce sunt ei acum, adică minunile din viaţa noastră :)

Găsiţi articolul original dând click AICI. Sunt foarte utile şi comentariile din partea de jos a articolului original.

Sfaturile unui tată

1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mândrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. Genetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.

2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.

Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.

3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.

4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.

5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.

6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.

Read the rest of this entry »

TV-ul şi computerul – piedici în calea dezvoltării

Am găsit un articol foarte util în revista "Ethos"şi vreau să vi-l prezint şi vouă. Sunt nişte întrebări utile pe care trebuie să ni le punem oridecâteori suntem tentaţi să-i lăsăm pe copiii noştri în faţa ecranelor de orice fel.


"Data viitoare când copilul dumneavoastră se uită la televizor, urmăriţi-l. Întrebaţi-vă ce face. Şi mai bine este dacă vă întrebaţi ce nu face:

- nu cercetează nimic

- nu işi antrenează nici capacităţile motrice fine, nici pe cele brute

- nu exersează coordonarea mână-ochi

- nu foloseşte mai mult de două simţuri

- nu pune nicio întrebare

- nu ia nicio iniţiativă

- nu este provocat personal

- nu rezolvă nicio problemă

- nu gândeşte analitic

- nu işi foloseşte imaginaţia

- nu comunică

- nu este nici creativ, nici constructiv"

Fragment luat din "The Mediawise Family" de Ted Baehr

 

Ted Baehr este critic creştin de film, jurist, teolog, expert în literatură şi preşedinte al comisiei creştine de film şi televiziune al SUA şi publică revista creştină "Movieguide – Ghidul filmelor". Face parte dintre persoanele cu mare influenţă la Hollywood.

Detalii despre Revista Ethos găsiţi pe: www.revistaethos.ro

Copilul harnic

I-am spus unei prietene că îmi place foarte mult de fata ei cea mare care o ajută de bunăvoie la treburile din casă.  Mi-a explicat că nu a fost aşa harnică de la sine. Iată ce principii a folosit ea:

- dacă vrei să ai un copil harnic care să te ajute la treburi în casă nu te aştepta ca aceasta să fie o înclinaţie naturală şi nu aştepa până se face mai mare. De mic trebuie să-l formezi rugându-l să îţi aducă diverse lucruri cum ar fi un prosop, făraşul, un patofior, etc. Apoi trebuie să-i dai responsabilităţi adaptate vârstei lui. De exemplu dacă împrăştie mâncarea pe jos îl pui să o strângă şi să o pună la gunoi. Daca a împrăştiat jucariile, după ce a terminat de joacă îl rogi să te ajute sa le strângi, etc Nu va fi uşor pentru că vei prefera să faci tu în locui lui deoarece faci mai bine şi mai repede, dar nu uita că doar aşa va învăţa şi va căpăta încredere în forţele proprii. Am auzit o altă mamă că multă vreme (10-15 ani) a făcut singură majoritatea treburilor din casă gândindu-se că e bine să-i lase pe copii să se bucure de copilărie, dar când nu a mai putut de oboseală fizică şi psihică a fost foarte greu să-i înveţe cu munca în gospodărie si să le încredinţeze diverse responsabilităţi.

N-a creat nimeni un manual cu instrucţiuni de folosire al copilului?

Îmi place să învăţ de la cei din jurul meu principiile de educaţie care au dat rezultate în viaţa copiilor lor. Îi admir foarte mult pe cei care au reuşit să formeze în copiii lor obiceuri bune, să-i disciplineze, să le dea timp şi atenţie, etc.

Sunt conştientă că mai mult decât ceea ce îi invăţăm pe copiii nostri în orice domeniu, cea mai mare amprentă şi-o va lăsa în viaţa lor propriul nostru exemplu, principiile pe care le aplicăm, respectul si dragostea noastră pentru Dumnezeu şi pentru cei din jur. Vorbele nu vor avea însemnătate pentru ei decât până vor conştientiza legătura dintre teoria şi practica din viaţa noastră. De aceea oridecâte ori îmi doresc un lucru pentru copiii mei îmi pun întrebarea dacă eu îl am sau dacă îl trăiesc şi mă rog Domnului ca El să mă formeze şi să mă ajute să fiu o mamă potrivită pentru ei.

De asemenea realizez că nu voi putea şi nu voi reuşi să fiu un părinte perfect şi acest lucru mă ajută să-mi amintesc că nici cei din jurul meu nu pot fi perfecţi şi nu am dreptul să-i judec sau să privesc cu superioritate la ei spunând eu n-as face cutare sau cutare lucru. Mama mea ne-a spus de nenumărate ori să nu judecăm pe cei din jurul nostru pentru că s-ar putea să ajungem să facem exact aceleaşi greşeli.

Voi încerca să scriu pe blog de fiecare dată când voi învăţa ceva nou de la alte mame sau de la oameni cu mai multă experienţă în educaţia copiilor:

- am citit odată, dar nu mai ştiu unde, că suntem obişnuişi ca orice produs cumpărat să aibă instrucţiuni de folosire şi ne place să ştim cum să le folosim. Copilul ajunge în casa noastră fără să fie însoţit de un manual cu instrucţiuni de folosire. Ne simţim atât de nesiguri încât căutăm cu pasiune să citim cărţi, să ascultăm predici şi să notăm principii ca să fim siguri ca ne vom creşte copiii cel mai bine posibil. Dar nu trebuie să uităm că Cel care a creat omul este Dumnezeu şi El este singurul care ştie cum funcţionează şi cum trebuie crescut. De aceea trebuie să depindem de Dumnezeu, să căutăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi Cuvantul Lui, ca să primim lumină şi înţelepciune în creşterea copiilor noştri. Niciodată nu vom putea să punem în copiii noştri principiile şi valorile cele mai importante, dacă nu Îl rugăm şi nu-L lăsăm pe Dumnezeu să ne însoţească şi să ne dea înţelepciune în educarea şi formarea lor.  Acesta trebuie să fie principiul numărul unu după care ne ghidăm în educarea copiilor noştri.