Archive for the ‘Activități pentru copii’ Category

Activități pentru calendarul de advent 2014

Anul trecut am alcătuit o listă de activități pentru calendarul de advent sperând că le voi putea face alături de copii. Nu cred că aveau vârsta adecvată pentru că am reușit să fac cu ei doar câteva, apoi am renunțat. Acele câteva activități le-am făcut mai mult cu forța, pentru că nu i-a atras. Ne-a încurcat de asemenea vremea care nu a fost de partea noastră. Aveam în plan să facem un om de zăpadă, să ne dăm cu sania și să ne plimbăm prin ninsoare, dar a nins abia după revelion.

Anul trecut nu am stabilit ordinea activităților și alegeam ce urma să facem cu o seară înainte. Era mai bine așa, pentru că verificam dacă am materialele necesare pentru activitatea respectivă și în funcție de asta, vedeam ce putem face. Așa vom proceda și anul acesta, de aceea postez activitățile fără o ordine anume:

  • să facem biscuiți cu forme specifice sezonului (brăduț, steluțe, îngerași, etc)
  • să facem o căsuță din turtă dulce
  • să ornăm un brad din carton cu globulețe pe care sunt imprimate pozele cu membrii familiei
  • să ornăm un braduț 3D făcut de noi
  • să colorăm imagini despre nașterea Domnului și despre iarnă
  • să facem felicitări pentru toți bunicii
  • pe 24 decembrie, să le prezint povestea nașterii Domnului, folosind ca personaje jucăriile copiilor
  • să vedem un film sau desene pentru copii cu tema de sezon: iarnă, nașterea Domnului, etc
  • să mergem în oraș să vedem luminile (1 decembrie în centru la ora 18)
  • să facem oameni de zăpadă din plastilină albă
  • să facem un om din zăpadă
  • să mergem la derdeluș
  • să ascultăm colinde și să repetăm unul pentru la biserică
  • să le prezint povestea nașterii Domnului după imaginile printate
  • să mergem cu tinerii la colindat
  • să citim povești cu tema nașterii Domnului și cu teme de iarnă
  • să citim povestea nașterii Domnului din Biblia pentru copii și apoi să putem în ordine fragmentele din poza cu scena nașterii Domnului
  • să alegem din jucăriile noastre câteva pe care să le dăruim unor copii care se vor bucura de ele
  • să facem un tort în formă de brăduț pe care să-l ornăm cu frișcă și să-l împodobim cu globulețe din bombonele colorate
  • să scriem pe un carton în formă de stea, toate binecuvântările de care suntem mulțumitori ca familie
  • să facem o paralelă între Moș Crăciun și Domnul Isus, apoi să facem puzzle-urile cu Moș Crăciun și cu scena nașterii Domnului (puzzle simplu făcut de noi)
  • citim Poveste Muzicală de Crăciun a Cristinei Andone și ascultăm CD-ul atașat.
  • citim cartea Povestea Nașterii lui Isus de la editura Noua Speranță
  • citim cartea Un copil s-a născut de la editura Noua Speranță
  • să ducem de mâncare cuiva sărac
  • să spunem povestea nașterii Domnului cu figurinele făcute din tuburile de carton
  • împodobim casa cu ornamentele de iarnă

Revin cu detalii asupra activităților: materiale necesare, rețete, etc

Vopsitul ouălor

De câteva luni Eva mă tot roagă să facem împreună o activitate pe care o face un băiețel într-o imagine din cartea "My first 1000 words" de la Teora, ediția 2010, pagina 43. Acolo e un baiețel care introduce ouă în pahare cu vopsea de diverse culori. I-am promis că vom face și noi așa ceva, dar aș fi uitat daca nu mi-ar fi amintit insistențele ei constante. M-am bucurat foarte mult când am văzut într-o zi în Kaufland un set de 5 culori pentru vopsit ouă care conținea și 5 pahare :) , astfel că n-am stat mult pe gânduri și l-am cumpărat. A costat aproximativ 10 lei. Am urmat instrucțiunile de pe cutie și rezultatul a fost unul frumos și încântător pentru copii. Pe cutie scrie ca fiecare culoare poate fi folosita la 15 ouă, adică în total 75 de bucăți la toate culorile, dar noi am vopsit doar 5 :D . Am păstrat culorile în 5 sticluțe și vom încerca să le refolosim dacă va funcționa. Pe instrucțiuni nu scrie că s-ar putea folosi din nou, dar în general românul caută să refolosească ce se poate :D   Eu am preparat vopseaua, iar copiii au introdus ouăle și după 6 minute de așteptare le-au scos, le-am desenat împreună și apoi au mâncat două din ele. După ce au curățat coaja, am observat că s-a impregat puțină culoare și pe albușul oului, de aceea am curățat ușor primul strat cu un cuțit. Cred că pozele vor vorbi de la sine. Pentru o le vedea mai bine, dați click dreapta pe imagine și apoi selectați view image.