Introducere

Îmi place foarte mult să citesc. În ultima vreme m-au preocupat cărţile despre educaţia copiilor. Eu şi Adi ne-am confruntat cu mai multe situaţii în care n-am ştiut cum ar trebui să ne comportăm cu Eva, de aceea am vrut să vedem ce ne sfătuiesc oameni cu mai multă experienţă. Sunt multe cărţi scrise pe această temă. Cărţi scrise de psihologi, psihiatri, profesori, scriitori de profesie, mame, preoţi, pastori, etc Voi posta doar cărţile pe care le-am citit.

Ştiu că este nevoie de o analiză atentă a ceea ce mi se transmite prin intermediul unei cărţi şi că unele metode sau învăţături nu sunt bune sau nu se potrivesc cu principiile pe care eu şi Adi le avem. De aceea uneori iau doar partea bună a unei cărţi şi pe celelalte le ignor. Nu cred însă că voi trece pe blog cărţile respective.

De asemenea vor fi pentru început două categorii de cărţi:

1. cărţi pentru mame care citesc Biblia şi sunt interesate de autorii care îşi scriu cărţile după principii biblice.

2. cărţi laice în care autori de specialitate ne învaţă lucruri bune şi folositoare care ne pot ajuta în educaţia copiilor noştri.

Pentru că mă preocupă să cunosc voia lui Dumezeu din Sfânta Scriptură, de asemenea caut să citesc cărţi scrise de oameni credincioşi care şi-au crescut copiii în ascultare de Dumnezeu şi sub lumina Cuvântului Său. Rămân la aceeaşi idee pe care am scris-o într-un articol mai vechi: în primul rând noi ca părinţi trebuie să ne rugăm Domnului să ne dea înţelepciune pentru a şti cum să ne comportam cu copiii noştri, deoarece El este singurul care cunoaşte starea inimii şi a minţii unei persoane. Este singurul care ştie să descifreze ce se află în mintea unui copil şi de ce anume are el nevoie în acea perioadă. Şi El ne-a promis în Cuvântul Său că va da înţelepciune celui care o va cere. Dar totodată cred ca este bine să învăţăm şi din greşelile şi reuşitele înaintaşilor nostri, a celor care L-au iubit pe Dumnezeu din toată inima şi au transmis această dragoste şi copiilor lor.

Nu voi trece pe blog decât cărţile pe care le-am citit înainte şi pe cele care mi se par scrise într-o manieră sănătoasă. Nu îmi place să pierd timpul citind o carte care nu are nimic profund sau care a fost scrisă de dragul de a fi scrisă sau cu scop comercial. Sunt o multitudine de cărţi pe această temă, dar doar câteva în care se vorbeşte despre educaţia copiilor în ascultare de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui. Despre aceste cărţi voi vorbi şi voi încerca să fac o scurtă recenzie.

Dacă aveţi sugestii sau păreri diferite faţă de ce am scris în articole le aştept. Dacă ştiţi şi alte cărţi bune de asemenea aştept să-mi spuneţi. M-aş bucura să aflu părerea voastră.