Archive for martie, 2013

50 de activităţi interactive pentru dezvoltarea copilului

Sally Goldberg este psiholog cu specializare în dezvoltarea  copilului şi artele comunicării, profesor şi părinte.

Îmi doream această carte şi o aveam pe wish list de mult. Am primit-o însă de ziua mea :) Rar am citit o asemenea carte practică.
Este o carte care se adresează părinţilor şi educatorilor. Activităţile sunt pentru copii între 0-3 ani, dar la finalul cărţii autoarea ne învaţă cum să adaptăm activităţile şi pentru copii mai mari.
V-aţi gândit vreodată că micuţul vostru de 2 ani ar putea să cunoască toate literele din alfabet? Şi aceasta doar prin joacă? Autoarea are o fetiţă cu sindromul down, care în urma jucăriilor pe care le-a confecţionat a învaţat-o pe fetiţa ei să cunoască toate literele la 2 ani. Nu vă speriaţi. Această carte nu este despre cum să creşti un geniu. Este despre cum să faci propriile jucării educative pentru copilul tău în funcţie de domeniul în care vrei să-l dezvolţi. Ne învaţă cum să petrecem timp cu copiii noştri, cum îi putem ajuta să se dezvolte fără să îi presăm sau să îi obosim în vreun fel. Bineînţeles că toate aceste activităţi necesită timp, dar oare ce se face în zilele noastre fără timp? Totul cere timp. Şi cel pe care-l dăm copiilor noştri este extrem de valoros.
O să spuneţi: “Oare nu sunt suficiente materiale pe care le putem cumpăra de-a gata? De ce să mai pierdem timp confecţionându-le?” Pentru că aceste jucării sunt ieftine, pentru multe din ele puteţi folosi obiecte din casă care nu vă mai trebuie, puteţi să concepeţi jucăriile în funcţie de specificul copilului, de ceea ce-l interesează sau de nivelul lui de înţelegere.
Eu de exemplu  nu am găsit nicăieri o carte sau nişte jucării care să mă ajute să o învăţ pe Eva toate instrumentele muzicale. Aproape toate instrumentele, nu doar câteva. Aşa că în urma citirii acestei cărţi, am făcut propriile mele cartonaşe colorate cu cel puţin 40 de instrumente muzicale aşezate faţă-verso, pe care le-am laminat. Evei îi face plăcere să ne uităm pe ele din când în când. Le cunoaşte aproape pe toate.
La fel pot să fac cu multe alte lucruri pe care doresc ca Eva şi Iosif să le înveţe prin joacă. Am muncit mai mult căutând pe google şi prelucrând pozele la dimensiunea dorită de mine. Restul nu a fost aşa de greu.

Jucăriile din carte vizează şaşe domenii dinstincte:
conştientizarea de sine, culorile, literele, numerele, formele şi cititul

Câteva pasaje din carte:
“..Aşa cum copiii învaţă să-şi recunoască părinţii, fraţii, surorile şi prietenii, cum învaţă numele jucăriilor şi ale animalelor de pluş, tot aşa pot învăţa culori, litere, nume, fome şi cuvinte. Aşa cum pot memora cărţi despre Mickey Mouse, Barney şi Cenuşăreasa, tot aşa pot memora cărţi despre culori, litere, numere, forme şi alphabet. Învăţarea cu ajutorul jucăriilor poate fi un process natural.”

“Ce-ar fi să confecţionaţi o carte despre prietenii copilului dumneavoastră? Adunaţi fotografii ale copiilor din vecini sau din grupa de la creşă a copilului, lipiţi-le pe hârtie colorată, prindeţi-le într-un dosar cu inele şi veţi obţine o carte despre prieteni Puteţi acoperi aceste pagini cu folie transparentă, le puteţi lamina sau puteţi transforma cartea într-un album foto”

Puteţi să citiţi tot articolul dând click AICI

Sfaturile unui tată

1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mândrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. Genetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.

2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.

Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.

3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.

4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.

5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.

6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.

Read the rest of this entry »