Archive for iunie, 2011

O poză

Până acum Eva îl recunoştea doar pe tati al ei în poze. Cu mami a ei n-avea nici o treaba. Astăzi, stând lângă ea şi uitându-ma la una din activităţil ei preferate – golirea portofelului meu şi apoi înghesuirea tuturor componentelor la loc – am ales din tot ce scosese o poză de portofel cu mama, surorile şi cumnata mea. Dimensiunea este destul de mică, deci feţele nu se văd foarte bine. Am întrebat-o pe Eva unde este mami, buni, Lavi şi Marta. Pe fiecare le-a indicat fără ezitare. Mai are de recunoscut pe Rahe şi Diana, dar eu spun ca este un progres foarte mare.

Diapazonul

Evei îi face plăcere să se joace cu pixurile şi creioanele pe care le ţin într-un suport special. Le scoate pe rând şi apoi le pune la loc pe rând. Printre aceste ustensile de scris, se află şi un diapazon pe care l-am cumparat de când eram studentă. De când era mică i-am tot arătat cum se foloseşte şi i l-am dus la ureche. Şi acum dintre toate obiectele din suport, se pare ca momentan diapazonul este preferatul ei. Îl ia şi-l loveşte, apoi îl duce la ureche şi uneori spune "la". Mă bucur pentru micile ei plăceri muzicale.

Luna asta ne-a sosit un DVD cu muzică creştină pentru copii pe care l-am comandat cu mult timp în urmă. M-am uitat de n ori la el alături de Eva. Ea este foarte încântată mai ales de imagini şi de copiii care cântă. Reacţionează de fiecare dată când recunoaşte obiecte sau animale – baloane, apă, leagăn, leul, cărui îi spune tutu adică cuţu. Acum, de fiecare dată când mă vede cu laptopul începe sa spună "la la" şi asteaptă să-i pun muzică sau desene.

Astăzi Eva a făcut un an şi trei luni :)